Lectură obligatorie
Moartea Mariei Catalina Cabral, o figură centrală în scandalul de corupție care cuprinde acum națiunea, a adus în prim-plan simțul nostru greșit al priorităților.
Ducându-și secretele în mormânt, s-ar fi putut crede că ar alimenta în mod automat și mai mult indignarea noastră. Aparent nu; suntem prea buni pentru propriul nostru bine, deși am primit ajutor din partea poliției noastre. Declarând moartea ca fiind un suicid, o tragedie personală, mult prea repede, chiar înainte de autopsie, au atins sensibilitățile potrivite printre noi, naivii; ne-au oferit o scuză să facem un pas înapoi și să permitem spațiu privat pentru doliu.
Chiar și atunci când a fost sugerată o autopsie, ca o aparentă gândire ulterioară, soțul lui Cabral a chestionat-o ca pe o formă de profanare sau o negare a unui drept natural: Ce ar mai putea avea nevoie cineva de la ea acum că e moartă? Și, din nou, poliția a cedat mai mult sau mai puțin.
Și astfel, pentru un moment acolo, ordinea priorităților a fost suspendată. Desigur, Crăciunul a servit și ca un sezon potrivit. În orice caz, nicio anchetă activă nu a fost întreprinsă atât de prompt cum ar fi fost cazul adecvat.
Dar cum poate fi justificată această concesie de a oferi distanță, de a suspenda operarea legii, chiar și numai pentru moment, în contextul în care a avut loc această moarte evident suspectă?
Nu doar că Cabral era una dintre cele numite ca beneficiar al deturnării a sute de miliarde de pesos ai contribuabililor alocați pentru proiecte de control al inundațiilor în buzunarele oficialilor (printre alții, în afară de cei ca ea, senatori și membri ai Camerei Reprezentanților, ofițeri bugetari, auditori și ingineri) și contractori guvernamentali; ca subsecretar pentru planificare și parteneriat public-privat la Departamentul Lucrărilor Publice și Autostrăzilor (din 2014), ea era pur și simplu poziționată prea strategic pentru a evita suspiciunile de complicitate. De fapt, a fost acuzată ca fiind un facilitator din interior, o persoană de contact pentru conspirație.
Cu ore înainte de moartea ei, ea ceruse să fie lăsată singură pe un drum de pe stâncă, o sugestie care ar fi fost de neechivoc pentru oricine ar fi știut prin ce trecea. Totuși, aparent tot aceasta i-a scăpat șoferului ei, unicul ei companion la acel moment: nu doar că a lăsat-o din vedere, dar a lăsat-o singură. În prezent, trupul ei zdrobit a fost găsit zăcând pe stâncile de dedesubt.
O poză cu ea stând pe un parapet de la marginea drumului, făcută de șoferul ei înainte să o lase singură, poate inspira o curiozitate și speculații nesfârșite despre ce gânduri o preocupau la acel moment. Cu siguranță, acele gânduri valorau mai mult decât un bănuț mizerabil, astfel încât cei dintre noi care doresc doar ca fiecare să primească dreptatea cuvenită ar ajunge probabil să se simtă dublu înșelați cercetând contemplările ei antemortem.
Murind, ea scapă de toată răspunderea pământească și, prin tăcerea ei eternă, co-acuzații ei sunt ei înșiși ajutați cu propriile lor șanse în fața legii. Astfel, recuperarea banilor furați ai contribuabililor, care constituie esența concretă a justiției, în special pentru cei condamnați la privațiune perpetuă prin corupție, devine mult mai dificilă decât ar fi fost dacă ar fi mărturisit totul, prin restituire voluntară și mărturie.
Invariabil, totuși, mărturisirea totului este ultima opțiune. Și într-o cultură în care corupția a ajuns să fie perpetuată printr-o conspirație inter-instituțională, producând bani din ce în ce mai mulți și mai ușori, tentația de a rezista, mi-aș imagina, este deosebit de dificil de rezistat.
Aveți încredere că făptuitorii vor încerca mai întâi să mituiască pentru a scăpa, sau să fugă și să se ascundă, sau să încheie acorduri cu legea, sau, ca în cazul rar și extrem al lui Cabral, să-și sacrifice viețile cu șansa ca roadele câștigate ilicit ale acelei sacrificii să rămână de negăsit și moștenibile, nerestituibile. – Rappler.com


